Art. 175: Nulitatea condiţionată
(1)
Actul de
procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea
cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu
poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.
*) Prin Decizia nr.
75/2022
Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi, în interpretarea
şi aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (1), (6) şi (6)
1
,
art. 163 alin. (5), art. 164 alin. (4) şi art. 175 alin. (1) din Codul de
procedură civilă, stabileşte că:
Efectuarea procedurii de citare, în
conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de
procedură civilă, dacă partea a solicitat şi a indicat
datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate
principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi
condiţionată de efectuarea procedurii în format letric, conform
dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Actul de citare a părţii
în proces, într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea
adresată instanţei, este lovit de nulitate în temeiul
dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă
prin nerespectarea modalităţii de comunicare a actului de
procedură s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi
înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, fără a fi
condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul
dispoziţiilor art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) din Codul de
procedură civilă.
(2)În cazul nulităţilor
expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea
interesată putând face dovada contrară.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol