Art. 174: Noţiune şi clasificare

Art. 175 - Nulitatea necondiționată; Art. 176 - Nulitatea condiționată; Art. 177 - Excepția nulității; Art. 178 - Confirmarea actului; Art. 179 - Regimul juridic al nulităților; Art. 9 - Legalitatea procesuală; Art. 13 - Principiul disponibilității și principiul oficialității; Art. 22 - Rolul judecătorului în aflarea adevărului

Articolul 174 din Codul de Procedură Civilă oferă definiția și clasificarea nulităților actelor de procedură. Nulitatea este definită ca o sancțiune specifică dreptului procesual, având ca efect lipsirea totală sau parțială de eficiență a actului de procedură afectat de o nerespectare a cerințelor legale, fie ele de fond, fie de formă. Această definiție subliniază caracterul reparator și preventiv al sancțiunii, vizând restabilirea legalității și asigurarea unui proces echitabil. Clasificarea fundamentală a nulităților se realizează în funcție de natura interesului ocrotit de norma legală încălcată. Astfel, nulitatea este absolută atunci când cerința legală nerespectată are un caracter imperativ și protejează un interes public. Aceasta înseamnă că viciul afectează grav ordinea publică procesuală, principiile fundamentale ale procesului civil sau drepturile esențiale ale părților, într-o manieră ce depășește sfera intereselor private. Pe de altă parte, nulitatea este relativă atunci când norma încălcată vizează protejarea unui interes privat, adică interesul unei anumite părți în proces. Distincția între cele două categorii de nulități este crucială, deoarece determină regimul lor juridic, inclusiv persoanele care le pot invoca, termenul în care pot fi invocate (prescriptibilitatea), posibilitatea de confirmare a actului viciat și rolul instanței în soluționarea excepției de nulitate.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.