(1)Instanţa nu poate

hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau

înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede

altfel.

(2)Părţile trebuie să

îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin

intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe

care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările,

precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se

folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată

organiza apărarea.

(3)Părţile au

obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă

pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet,

fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute.

Părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu

faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la

împrejurări de fapt relevante în cauză.

(4)Părţile au dreptul de a

discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în

cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de

către instanţă din oficiu.

(5)Instanţa este obligată,

în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate

cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept

invocate.

(6)Instanţa îşi va

întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe

explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în

prealabil, dezbaterii contradictorii.