Există conflict de

competenţă:

1.când două sau mai multe

instanţe se declară deopotrivă competente să judece

acelaşi proces;

2.când două sau mai multe

instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca

acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima

instanţă învestită îşi declină la rândul său

competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au

declarat necompetente.

*) Prin Decizia nr.

4/2023

Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi,

în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea

unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin.

(2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi 136 din Codul de procedură

civilă, competenţa materială procesuală a instanţei de

control judiciar se va determina:

- cu respectarea specializării

primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod

corespunzător şi în calea de atac;

- în considerarea obiectului şi

naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de

fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a

litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri

specializate (secţii/completuri).