(1)

La primul termen

de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa

primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat,

din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa

sesizată este competentă general, material şi teritorial să

judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă

temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei

sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

*) Prin Decizia nr.

27/2021

, Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi

stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a

dispoziţiilor art. 131 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi art. 719

alin. (7) din Codul de procedură civilă, instanţa învestită

cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată

să îşi verifice competenţa potrivit dispoziţiilor generale,

iar în cazul în care constată că nu este competentă să

soluţioneze cauza pe fond, trebuie să pronunţe o soluţie de

declinare a competenţei în favoarea instanţei de executare.

*) Prin Decizia nr.

4/2023

Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi,

în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea

unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin.

(2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi 136 din Codul de procedură

civilă, competenţa materială procesuală a instanţei de

control judiciar se va determina:

- cu respectarea specializării

primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod

corespunzător şi în calea de atac;

- în considerarea obiectului şi

naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de

fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a

litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri

specializate (secţii/completuri).

(2)În mod excepţional, în cazul

în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori

probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în

discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest

scop.

*) Înalta Curte admite recursul în

interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel

Suceava şi, în consecinţă, stabileşte că în

interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin.

(2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art.

136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din

Codul

de procedură civilă

şi ale art.

35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr.

304/2004

,

necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului

specializat este de ordine publică.

*) În interpretarea şi

aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131, instanţa

învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca

necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a

declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de

necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din

urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere

interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1)

din Codul de procedură civilă.