Art. 123: Cereri accesorii, adiţionale şi incidentale

Art. 94 - Competența materială a judecătoriilor; Art. 95 - Competența materială a tribunalelor; Art. 107 - Competența teritorială generală; Art. 113 - Competența teritorială exclusivă; Art. 120 - Atribuirea de competență; Art. 132 - Conexitatea; Art. 133 - Litispendența; Art. 202 - Joncțiunea cererilor

Articolul 123 din Codul de Procedură Civilă instituie o regulă fundamentală a atragerii competenței, cunoscută sub adagiul latinesc „accessorium sequitur principale” (accesoriul urmează principalul). Acest principiu procedural vizează asigurarea unei bune administrări a justiției și a economiei procesuale, prevenind fragmentarea litigiilor și posibilele hotărâri contradictorii. Astfel, instanța competentă să judece cererea principală va soluționa și cererile accesorii (cele care depind de cererea principală), adiționale (cele prin care se completează sau se modifică cererea inițială) și incidentale (cele apărute în cursul procesului principal, legate de acesta), indiferent dacă aceste cereri subsidiare ar fi, de regulă, de competența materială sau teritorială a unei alte instanțe. Excepția expresă de la această regulă o constituie cazurile prevăzute la Art. 120 C.pr.civ., care reglementează situații speciale de atribuire legală a competenței sau de conexitate obligatorie pentru anumite tipuri de cereri. Prevederile articolului se aplică și în situațiile în care cererea principală intră în competența unei secții sau a unui complet specializat. Aliniatul (3) completează regula prin extinderea competenței exclusive a instanței, stabilită pentru una dintre părți, la toate părțile implicate în litigiu, consolidând principiul unității de judecată.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.