Art. 1103: Instanţa competentă

Art. 1095 C.pr.Civ. - Domeniul de aplicare (Titlul V); Art. 1096 C.pr.Civ. - Condiţiile generale de recunoaştere (Titlul V); Art. 1104 C.pr.Civ. - Condiţiile speciale de încuviinţare (Titlul V); Art. 1105 C.pr.Civ. - Modul de soluţionare a cererii (Titlul V); Art. 1106 C.pr.Civ. - Calea de atac (Titlul V); Art. 1107 C.pr.Civ. - Executarea propriu-zisă (Titlul V); Art. 94 C.pr.Civ. - Competența tribunalelor; Art. 107 C.pr.Civ. - Competența teritorială generală; Art. 622 C.pr.Civ. - Titlurile executorii

Articolul 1103 din Codul de Procedură Civilă reglementează competența materială și teritorială a instanței române pentru încuviințarea executării silite a hotărârilor străine (procedura de exequatur), în situația în care acestea nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie. Competența materială aparține tribunalului, iar cea teritorială este stabilită în funcție de circumscripția în care urmează să se realizeze efectiv executarea. Această normă asigură accesul la forța coercitivă a statului român pentru valorificarea drepturilor recunoscute prin hotărâri pronunțate de instanțe străine. Prin alineatul (2), articolul introduce o excepție fundamentală, stipulând că hotărârile străine prin care s-au dispus măsuri asigurătorii (precum sechestrul, poprirea etc.) sau cele date cu executare provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României. Rațiunea acestei interdicții rezidă în caracterul nefinal al acestor măsuri, lipsa de autoritate de lucru judecat și potențialul de a genera conflicte cu ordinea publică internă sau de a crea incertitudine juridică, dat fiind că ele pot fi modificate sau desființate ulterior în statul de origine. Astfel, sistemul român de drept internațional privat privilegiază executarea doar a hotărârilor străine cu caracter definitiv și obligatoriu.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.