Art. 1071: Verificarea competenţei internaţionale

Art. 1066 - Competența internațională generală; Art. 1067 - Necompetența generală; Art. 1068 - Excepțiile de necompetență internațională; Art. 1069 - Prorogarea de competență internațională; Art. 1070 - Competența exclusivă a instanțelor române; Art. 1072 - Litispendența și conexitatea internațională; Art. 129 - Rolul activ al judecătorului; Art. 130 - Invocarea excepțiilor de procedură; Art. 131 - Soluționarea excepției de necompetență

Articolul 1071 din Codul de Procedură Civilă reglementează controlul jurisdicțional al competenței internaționale a instanțelor române. Prima normă esențială instituită este obligativitatea instanței de a-și verifica din oficiu (ex officio) propria competență internațională. Această verificare se realizează prin aplicarea regulilor interne de competență, adaptate contextului internațional. În cazul în care instanța constată că nici ea, nici o altă instanță română nu este competentă să soluționeze litigiul cu element de extraneitate, cererea va fi respinsă ca nefiind de competența jurisdicției române. Această soluție este însă sub rezerva prevederilor art. 1070 C.pr.civ., care stabilește cazurile de competență exclusivă a instanțelor române, unde acestea sunt obligate să se pronunțe. Hotărârea prin care instanța se declară necompetentă internațional este supusă recursului, asigurând un control judiciar superior. A doua normă importantă vizează momentul invocării necompetenței internaționale. Aceasta poate fi invocată în orice stare a procesului, inclusiv direct în căile de atac, evidențiind caracterul absolut al necompetenței internaționale, similar cu cel al necompetenței absolute din dreptul intern, conform trimiterii la art. 1067 C.pr.civ. Această flexibilitate în invocare subliniază importanța de ordin public a corectei delimitări a sferei de acțiune a jurisdicției române în raport cu jurisdicțiile străine.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.