Art. 107: Regula generală

Art. 93 - Competenţa instanţelor judecătoreşti; Art. 94 - Judecătoria; Art. 95 - Tribunalul; Art. 97 - Excepţii de la competenţa generală; Art. 108 - Competenţa alternativă; Art. 109 - Competenţa exclusivă; Art. 110 - Cereri accesorii şi incidentale; Art. 130 - Verificarea competenţei; Art. 131 - Necompetenţa generală, materială şi teritorială de ordine publică; Art. 132 - Necompetenţa teritorială de ordine privată; Art. 194 - Cuprinsul cererii de chemare în judecată; Art. 200 - Efectele sesizării instanţei

Articolul 107 din Codul de Procedură Civilă stabilește regula generală de competență teritorială în procesul civil român, consacrând principiul 'actor sequitur forum rei' (reclamantul urmează forul pârâtului). Conform acestei reguli, competența de judecată aparține instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul pârâtul, fie că este vorba despre o persoană fizică sau juridică. Această normă are caracter de ordine privată, dar joacă un rol fundamental în determinarea instanței chemate să soluționeze litigiul, cu excepția cazurilor în care legea prevede o altă regulă de competență (competențe alternative, exclusive sau speciale). Paragraful (2) al aceluiași articol consacră principiul 'perpetuatio fori', un principiu esențial al dreptului procesual civil. Acesta prevede că instanța legal sesizată își păstrează competența de a judeca procesul chiar dacă, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, domiciliul sau sediul pârâtului se modifică. Scopul acestui principiu este de a asigura stabilitatea procesului, de a preveni manevrele procesuale menite să întârzie judecata și de a evita fragmentarea competenței, contribuind astfel la buna administrare a justiției și la respectarea principiului celerității.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.