(1)În materie patrimonială,

părţile pot conveni asupra instanţei competente să judece

un litigiu actual sau eventual izvorând dintr-un raport cu elemente de

extraneitate. Convenţia poate fi încheiată prin înscris, telegramă,

telex, telecopiator sau orice alt mijloc de comunicare ce permite a-i stabili

proba printr-un text. În lipsă de stipulaţie contrară,

competenţa forului ales este exclusivă.

(2)Alegerea instanţei este

fără efect dacă ea conduce la lipsirea în mod abuziv a uneia

dintre părţi de protecţia pe care i-o asigură o

instanţă prevăzută de legea română. De asemenea, alegerea

este fără efect când instanţa aleasă este

străină, iar litigiul este de competenţa exclusivă a

instanţelor române, precum şi când instanţa aleasă este

română, iar litigiul este de competenţa exclusivă a unei

instanţe străine.

(3)

Instanţa aleasă nu se poate declara necompetentă

dacă:

a)una

dintre părţi are domiciliul/reşedinţa obişnuită,

respectiv un sediu secundar în circumscripţia acestei instanţe;

b)dreptul

aplicabil litigiului conform dreptului internaţional privat român este

legea română.