(1)În cazul în care instanţa,

ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum

şi a declaraţiilor părţilor, constată că

pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanţă

de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată.

(2)Dacă instanţa,

examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre

pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanţa de

plată numai pentru această parte, stabilind şi termenul de plată.

În acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată

potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plata

restului datoriei.

(3)Termenul de plată

prevăzut la alin. (1) şi (2) nu va fi mai mic de 10 zile şi nici

nu va depăşi 30 de zile de la data comunicării ordonanţei.

Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă

părţile se înţeleg în acest sens.

(4)În cazul creanţelor

reprezentând obligaţii de plată a cotelor din cheltuielile comune

faţă de asociaţiile de proprietari, precum şi a

cheltuielilor de întreţinere ce revin persoanelor fizice

corespunzător suprafeţelor locative pe care le folosesc ca

locuinţe, instanţa, la cererea debitorului, va putea, prin

excepţie de la dispoziţiile alin. (3), să dispună

stabilirea unui termen de plată mai mare ori eşalonarea plăţii,

ţinând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce

priveşte posibilităţile efective de plată.

(5)Ordonanţa se va înmâna

părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de

îndată, potrivit legii.