(1)

Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind

un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele

condiții:

a)pedeapsa

stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda

sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b)infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa

închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a)

și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit

termenul de reabilitare;

c)infractorul

și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în

folosul comunității;

d)în

raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior

săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru

înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum

și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța

apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este

necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o

perioadă determinată.

(2)Nu se poate dispune amânarea

aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau

dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată

sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a

identificării și tragerii la răspundere penală a autorului

sau a participanților.

(2

1

)Nu se poate dispune amânarea pedepsei în

cazul infracțiunilor prevăzute la art. 335 și 336.

(3)Amânarea aplicării pedepsei

închisorii atrage și amânarea aplicării amenzii care

însoțește pedeapsa închisorii în condițiile art. 62.

(4)Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au

determinat amânarea aplicării pedepsei și atenționarea

infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la

care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta

măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe

durata termenului de supraveghere.