Art. 332: Distrugerea sau semnalizarea falsă
(1)Distrugerea, degradarea ori
aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei de cale ferată, a
materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată ori a celor de
comunicaţii feroviare, precum şi a oricăror altor bunuri sau
dotări aferente infrastructurii feroviare ori aşezarea de obstacole
pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa
mijloacelor de transport, manevră sau intervenţie pe calea
ferată, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se
sancţionează săvârşirea de acte de semnalizare falsă
sau săvârşirea oricăror acte care pot induce în eroare
personalul care asigură circulaţia mijloacelor de transport,
manevră sau intervenţie pe calea ferată în timpul
executării serviciului, dacă prin aceste fapte se creează un
pericol de accident de cale ferată.
(3)Dacă faptele prevăzute
în alin. (1) şi alin. (2) au avut ca urmare un accident de cale
ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(4)Când faptele prevăzute în
alin. (1)-(3) sunt săvârşite din culpă, limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumătate.
(5)Tentativa la infracţiunile
prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol