(1)Divulgarea, fără drept,

a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate

publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită

atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele

sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la

3 ani sau cu amendă.

(2)Divulgarea, fără drept,

a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate

publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de

acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu

amendă.

(3)Dacă, urmare a faptei

prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o

infracţiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului

protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a martorilor,

pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a comis cu

intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea

de la 5 la 12 ani.