(1)

Fapta

funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru

altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori

acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea,

neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră

în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui

act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10

ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie

publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea

căreia a săvârşit fapta.

*) ICCJ admite sesizarea

formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi

stabileşte că:

"

Spitalul miliar

este instituţie publică în sensul art.

135 din Codul penal, iar aceasta nu poate fi autor al infracţiunilor de

luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal,

şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul

penal."

(2)Fapta prevăzută în

alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în

art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în

legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act

privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea

unui act contrar acestor îndatoriri.

(3)Banii, valorile sau orice alte

bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai

găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.