(1)

Sustragerea,

distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de

probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului

într-o procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la 6

luni la 5 ani.

*) Prin Decizia nr.

3/2021

, ICCJ admite

sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a

penală privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru

dezlegarea unor chestiuni de drept şi stabileşte că:

"1.Infracţiunea de

sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prevăzută de

art. 275 alin. (1) din Codul penal, are ca situaţie premisă

existenţa unei proceduri judiciare începute.

2.Autorul faptei prevăzute de

legea penală ce face obiectul procesului penal în care sunt folosite

înscrisurile ori mijloacele materiale de probă poate fi subiect activ al

infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri în

modalitatea prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal."

(2)Cu aceeaşi pedeapsă se

sancţionează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar

soluţionării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau

adresat acestuia, să ajungă la destinatar.