(1)Funcţionarul public care,

luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte

prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în

cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată

a organelor de urmărire penală se pedepseşte cu închisoare de la

3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2)Când fapta este

săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni

la un an sau amenda.