Art. 244: Înşelăciunea
(1)Inducerea în eroare a unei
persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca
mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru
sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a
pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3
ani.
(2)Înşelăciunea
săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi
mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea
de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi
o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de
infracţiuni.
(3)Împăcarea înlătură
răspunderea penală.
*) Prin Decizia nr.
37/2021
, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie admite sesizarea formulată de Curtea de
Apel Alba Iulia - Secţia penală prin care se solicită
pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a
următoarei chestiuni de drept:
"Publicarea
de anunţuri fictive online care a avut drept consecinţă
producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să
se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice
prelucrate de acesta, realizează condiţiile de tipicitate ale
infracţiunii de fraudă informatică, prevăzute de art. 249
din Codul penal (în modalitatea alternativă a «introducerii de date
informatice»), sau ale infracţiunii de înşelăciune,
prevăzute de art. 244 alin. (2) din Codul penal (în modalitatea
alternativă «prin alte mijloace frauduloase»)?"
Stabileşte
că publicarea de anunţuri fictive online care a avut drept
consecinţă producerea unei pagube, fără ca prin
această activitate să se intervină asupra sistemului informatic
sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează
condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune,
prevăzute de art. 244 din Codul penal.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol