Art. 24: Constrângerea fizică

Art. 15 - Sancțiunile de drept penal; Art. 17 - Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei; Art. 20 - Starea de necesitate; Art. 25 - Constrângerea morală; Art. 26 - Excesul neimputabil; Art. 28 - Minoritatea; Art. 29 - Iresponsabilitatea; Art. 30 - Intoxicația; Art. 31 - Cazul fortuit

Articolul 24 din Codul Penal reglementează constrângerea fizică (cunoscută în doctrină ca *vis absoluta*) ca fiind o cauză de neimputabilitate a faptei prevăzute de legea penală. Aceasta înseamnă că, în prezența unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista, fapta săvârșită nu îi poate fi imputată, deoarece îi lipsește elementul volitiv al laturii subiective (vinovăția). Constrângerea fizică presupune o forță exterioară, materială, care acționează direct asupra corpului făptuitorului, anihilându-i complet libertatea de acțiune sau de inacțiune. Esențială este caracteristica de 'irezistibilitate', care face ca făptuitorul să fie un simplu instrument al forței coercitive, fără nicio posibilitate de opțiune sau împotrivire. Această cauză de neimputabilitate se deosebește de constrângerea morală (Art. 25 C.pen.), unde voința nu este suprimată, ci doar viciată, și de starea de necesitate (Art. 20 C.pen.), care presupune o libertate de alegere între două rele. Efectul constrângerii fizice este că fapta, deși tipică și antijuridică, nu constituie infracțiune, fiind înlăturată răspunderea penală.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.