Art. 238: Abuzul de încredere

Art. 228 Cod Penal - Furtul; Art. 230 Cod Penal - Furtul de folosință; Art. 233 Cod Penal - Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor; Art. 239 Cod Penal - Înșelăciunea; Art. 242 Cod Penal - Gestiunea frauduloasă; Art. 244 Cod Penal - Delapidarea; Art. 157 Cod Penal - Termenele de prescripție a răspunderii penale; Art. 295 Cod de Procedură Penală - Plângerea prealabilă; Art. 296 Cod de Procedură Penală - Retragerea plângerii prealabile; Art. 297 Cod de Procedură Penală - Împăcarea; Art. 301 Cod Penal - Conflictul de interese (relevanță în caz de mandat)

Articolul 238 din Codul Penal reglementează infracțiunea de abuz de încredere, o infracțiune contra patrimoniului care protejează nu doar dreptul de proprietate, ci și încrederea publică și buna-credință în relațiile juridice private. Obiectul juridic special este reprezentat de încrederea acordată de persoana vătămată celui căruia i-a fost încredințat un bun mobil. Obiectul material al infracțiunii îl constituie un bun mobil, corporal sau incorporal, susceptibil de a fi însușit, dispus, folosit nelegitim sau nerestituit. Subiectul activ al infracțiunii este calificat, fiind exclusiv persoana căreia i-a fost încredințat bunul în baza unui titlu juridic (ex: contract de depozit, comodat, mandat, locațiune) și cu un anumit scop. Posesia asupra bunului este, așadar, o posesie precară, nu un drept de proprietate. Latura obiectivă a infracțiunii se poate manifesta prin patru modalități normative alternative: însușirea pe nedrept, dispunerea pe nedrept, folosirea pe nedrept a bunului, sau refuzul de a-l restitui. Fiecare dintre aceste acțiuni trebuie să fie săvârșită pe nedrept, adică fără drept, și să cauzeze o pagubă patrimonială. Latura subiectivă impune intenția, directă sau indirectă, infractorul având cunoștință de caracterul străin al bunului și de obligația sa de a-l restitui sau de a-l folosi conform scopului încredințării. Consumarea infracțiunii intervine la momentul realizării actului de însușire, dispunere, folosire nelegitimă sau la momentul refuzului expres sau tacit de restituire. Tentativa este, în principiu, posibilă, dar dificil de probat în cazul refuzului. Un aspect procedural esențial al acestei infracțiuni este că acțiunea penală se pune în mișcare exclusiv la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, conform alin. (2). Această caracteristică procedurală subliniază natura privat-ofensivă a abuzului de încredere, oferind victimei controlul asupra declanșării și continuării procesului penal (prin posibilitatea de retragere a plângerii sau împăcare).

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.