Art. 23: Dispoziții generale

Art. 24 - Legitima apărare; Art. 25 - Starea de necesitate; Art. 26 - Constrângerea fizică sau morală; Art. 27 - Excesul neimputabil; Art. 28 - Consimțământul victimei; Art. 29 - Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații; Art. 30 - Cazul fortuit; Art. 31 - Iresponsabilitatea; Art. 32 - Intoxicația; Art. 33 - Minoritatea; Art. 34 - Eroarea; Art. 47 - Participația

Articolul 23 din Codul Penal stabilește o regulă fundamentală a dreptului penal, conform căreia o faptă, deși îndeplinește condițiile obiective ale unei infracțiuni (este prevăzută de legea penală), nu va constitui infracțiune dacă este săvârșită în prezența unei cauze de neimputabilitate. Aceste cauze acționează asupra capacității psihice a persoanei de a răspunde penal, înlăturând vinovăția sau lipsind persoana de capacitatea de a înțelege semnificația faptei sale și de a-și dirija acțiunile. Ele se deosebesc de cauzele justificative (care înlătură caracterul ilicit al faptei) prin faptul că vizează absența elementului subiectiv, respectiv a vinovăției. O regulă esențială consacrată de alin. (2) este caracterul personal al cauzelor de neimputabilitate: efectele lor nu se extind, în principiu, asupra participanților la comiterea faptei (coautori, instigatori, complici), deoarece circumstanțele care le-au generat sunt strict legate de persoana autorului nemijlocit. Singura excepție expres prevăzută de lege este cazul fortuit (Art. 30 C.P.), care, prin natura sa obiectivă (eveniment imprevizibil și inevitabil ce întrerupe lanțul cauzal), înlătură răspunderea penală pentru toți cei implicați, indiferent de contribuția lor.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.