(1)

Luarea unui bun

mobil din posesia sau detenţia altuia, fără

consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe

nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu

amendă.

*) În interpretarea şi

aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1)

lit. e) din Codul penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

stabileşte :

Fapta de furt

săvârşită prin scoaterea/ruperea sistemului de

siguranţă plasat pe bun întruneşte elementele de tipicitate ale

infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229

alin. (1) lit. e) din Codul penal.

*) Prin Decizia nr.

7/2023

Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi,

în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin. (1)

raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) teza finală din Codul penal

stabileşte că:

Fapta de furt

săvârşită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care

blochează activarea sistemului de închidere centralizată a

uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem,

întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de furt

calificat săvârşit prin folosirea unei chei mincinoase,

prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 229

alin. (1) lit. d) teza finală din acelaşi cod.

(2)Fapta constituie furt şi

dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar

în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau

detenţia legitimă a altei persoane.

(3)Se consideră bunuri mobile

şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de

energie care are valoare economică.