(1)Vătămarea fătului,

în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine

se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

(2)Vătămarea fătului,

în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare

corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar

dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2

la 7 ani.

(3)Vătămarea fătului

în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o

vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la 3

luni la 2 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este

închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(4)Vătămarea fătului

săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată

în stare de tulburare psihică se sancţionează cu pedeapsa

prevăzută în alin. (1) şi alin. (2), ale cărei limite se

reduc la jumătate.

(5)Dacă faptele prevăzute

în alin. (1)-(4) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale

ale pedepsei se reduc la jumătate.

(6)Nu constituie infracţiune

faptele prevăzute în alin. (1)-(3) săvârşite de un medic sau de

persoana autorizată să asiste naşterea sau să

urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârşite în

cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi

au fost făcute în interesul femeii gravide sau al fătului, ca urmare

a riscului inerent exercitării actului medical.

(7)Vătămarea fătului

în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se

pedepseşte.

CAPITOLUL V:Infracţiuni privind

obligaţia de asistentă a celor în primejdie