(1)Legea penală prevede

pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua

faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni,

precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua

faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea

penală.

(2)Nu se poate aplica o

pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o

măsură de siguranţă dacă aceasta nu era

prevăzută de legea penală la data când fapta a fost

săvârşită.

(3)Nicio pedeapsă nu poate fi

stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.

CAPITOLUL II:Aplicarea legii penale

SECŢIUNEA 1:Aplicarea legii penale în

timp