(1)
Participarea la o
încăierare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
*) În interpretarea şi
aplicarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal este
admisibilă acţiunea civilă formulată de un
inculpat-participant la săvârşirea infracţiunii de
încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva
altui inculpat-participant la aceeaşi infracţiune de încăierare
prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal.
(2)Dacă în cursul
încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau
mai multor persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a
produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5
ani, cu excepţia victimei, care răspunde potrivit alin. (1).
(3)Când prin fapta
săvârşită în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei
persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat
moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se
majorează cu o treime.
(4)Nu se pedepseşte cel care a
fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a încercat
să-i despartă pe alţii.
CAPITOLUL III:Infracţiuni
săvârşite asupra unui membru de familie
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 198 din Codul Penal reglementează infracțiunea de încăierare, calificată de doctrină ca fiind o infracțiune de pericol, un delict colectiv, ce implică o pluralitate necesară de făptuitori. Esența încăierării constă în confruntarea violentă și reciprocă, de regulă spontană și nepremeditată, între mai multe persoane. Obiectul juridic special vizează protecția sănătății și integrității corporale, precum și, în subsidiar, a ordinii și liniștii publice.
Latura obiectivă constă în actul de participare la această altercație fizică. Participarea nu presupune neapărat o acțiune ofensivă directă, ci orice contribuție la escaladarea sau menținerea stării de conflict violent. Latura subiectivă impune existența intenției (directe sau indirecte) de a participa la încăierare, chiar dacă nu există o intenție predeterminată de a produce anumite vătămări.
Articolul prevede forme agravate în funcție de consecințele produse, chiar dacă autorul direct al acestora nu poate fi identificat. Astfel, alineatul (2) introduce o prezumție legală de răspundere pentru toți participanții (cu excepția victimei) în cazul producerii unei vătămări corporale, dacă nu se cunoaște cine a cauzat-o, aplicând o pedeapsă mai aspră (de la 1 la 5 ani închisoare). Aceasta este o soluție legislativă ce urmărește descurajarea participării la astfel de acte, prin asumarea riscului consecințelor grave. Similar, alineatul (3) agravează pedeapsa (de la 6 la 12 ani închisoare) în cazul decesului unei persoane, iar limitele speciale se majorează cu o treime în cazul decesului a două sau mai multor persoane, în aceleași condiții de neidentificare a autorului.
Alineatul (4) instituie două cauze de nepedepsire: (a) cel care a fost prins în încăierare împotriva voinței sale (caz ce poate fi asimilat, în anumite circumstanțe, unei forme de constrângere morală sau chiar legitimei apărări) și (b) cel care a încercat să-i despartă pe alții. Aceste dispoziții reflectă o excludere a laturii subiective (lipsa intenției de a participa la actul ilicit) sau o cauză justificativă/de neimputabilitate (în cazul apărării).
Nota finală, rezultată dintr-o Decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, clarifică admisibilitatea acțiunii civile între participanții la încăierare pentru recuperarea prejudiciilor cauzate, subliniind caracterul autonom al răspunderii civile față de cea penală în acest context.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Legea Aplicată