Fapta se consideră
săvârşită în public atunci când a fost comisă:
a)într-un
loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil
publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană;
b)în
orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două
sau mai multe persoane;
c)într-un
loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie
auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs
faţă de două sau mai multe persoane;
d)într-o
adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care
pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii
relaţiilor dintre persoanele participante.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 184 din Codul Penal oferă o definiție esențială a sintagmei 'faptă săvârșită în public', concept cu relevanță fundamentală în dreptul penal român. Această definiție este crucială pentru calificarea și sancționarea corectă a numeroaselor infracțiuni la care elementul de publicitate reprezintă fie un element constitutiv al faptei, fie o circumstanță agravantă. Legiuitorul a prevăzut patru ipoteze distincte pentru a acoperi diverse scenarii. Punctele a) și b) se referă la caracterul locului, făcând distincția între un loc public prin natura sau destinația sa (indiferent de prezența efectivă a persoanelor) și orice alt loc accesibil publicului, condiționat însă de prezența a cel puțin două persoane. Punctul c) introduce o componentă subiectivă (intenția) și una obiectivă (producerea rezultatului perceput de cel puțin două persoane), extinzând sfera la locuri neaccesibile publicului. În fine, punctul d) vizează adunările și reuniunile de persoane, exceptând explicit pe cele cu caracter de familie, subliniind intenția de a proteja spațiul privat. Această reglementare detaliată asigură o aplicare uniformă a legii penale, evitând ambiguitățile în interpretarea noțiunii de 'public' și facilitând încadrarea juridică a faptelor.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Legea Aplicată