Art. 17: Săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune

Art. 15 - Acțiunea și inacțiunea; Art. 33 - Coautoratul; Art. 36 - Instigarea; Art. 37 - Complicitatea; Art. 192 - Uciderea din culpă; Art. 193 - Vătămarea corporală din culpă; Art. 215 - Înșelăciunea (prin omisiune); Art. 297 - Abuzul în serviciu; Art. 350 - Zadarnicirea combaterii bolilor; Art. 353 - Neîndeplinirea obligațiilor de ocrotire sau de asistență

Articolul 17 din Codul Penal reglementează conceptul fundamental al săvârșirii infracțiunii comisive prin omisiune, cunoscut în doctrină sub denumirea de omisiune improprie sau infracțiune omisivă improprie. Această normă stabilește condițiile în care o inacțiune (o omisiune) poate fi echivalată, din punct de vedere juridic, cu o acțiune pozitivă, conducând la producerea unui rezultat tipic unei infracțiuni comisive. Elementul central este „clauza de echivalare”, care permite extinderea răspunderii penale pentru omisiuni doar în cazurile expres prevăzute. Cele două condiții cumulative esențiale sunt: a) existența unei obligații legale sau contractuale de a acționa, care plasează persoana în poziția de „garant” (adică o persoană care are datoria specială de a împiedica producerea rezultatului); și b) situația în care autorul omisiunii, printr-o acțiune sau inacțiune anterioară (fenomenul de „ingerință”), a creat o stare de pericol pentru valoarea socială protejată, facilitând astfel producerea rezultatului. Articolul se aplică exclusiv infracțiunilor de rezultat, unde se impune stabilirea unei legături de cauzalitate între omisiune și rezultatul produs, conform testului „acțiunii virtuale” (ce s-ar fi întâmplat dacă garantul ar fi acționat conform obligației sale).

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.