(1)Afişarea hotărârii

definitive de condamnare sau publicarea acesteia se realizează pe

cheltuiala persoanei juridice condamnate.

(2)Prin afişarea sau publicarea

hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea altor

persoane.

(3)Afişarea hotărârii de

condamnare se realizează în extras, în forma şi locul stabilite de

instanţă, pentru o perioadă cuprinsă între o lună

şi 3 luni.

(4)Publicarea hotărârii de

condamnare se face în extras şi în forma stabilită de

instanţă, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin

alte mijloace de comunicare audiovizuală, desemnate de instanţă.

(5)Dacă publicarea se face prin

presa scrisă sau audiovizuală, instanţa stabileşte

numărul apariţiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul

publicării prin alte mijloace audiovizuale durata acesteia nu poate

depăşi 3 luni.

CAPITOLUL III:Dispoziţii comune