(1)Amenda constă în suma de

bani pe care persoana juridică este condamnată să o

plătească statului.

(2)Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul

zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă,

cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, se înmulţeşte cu

numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi

600 de zile.

(3)Instanţa stabileşte numărul

zilelor-amendă ţinând cont de criteriile generale de individualizare

a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se

determină ţinând seama de veniturile totale şi activele totale

cuprinse în situaţiile financiare anuale sau, după caz, în

raportările contabile anuale, pe care persoana juridică are

obligaţia de a le întocmi şi depune, potrivit legii, pentru

exerciţiul financiar anterior trimiterii în judecată.

(3

1

)

Cuantumul

sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând

seama de valoarea activului patrimonial la data trimiterii în judecată, în

cazul persoanei juridice care:

a)nu are obligaţia întocmirii şi depunerii,

potrivit legii, a documentelor prevăzute la alin. (3);

b)a fost înfiinţată în anul trimiterii în

judecată.

(4)

Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:

a)60

şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea

săvârşită numai pedeapsa amenzii;

b)120

şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel

mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;

c)180

şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel

mult 10 ani;

d)240

şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel

mult 20 de ani;

e)360

şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai

mare de 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă.

(5)Când prin infracţiunea

săvârşită persoana juridică a urmărit obţinerea

unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă

prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă se pot majora cu o treime,

fără a se depăşi maximul general al amenzii. La stabilirea

amenzii se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut

sau urmărit.

CAPITOLUL II:Regimul pedepselor complementare

aplicate persoanei juridice