Art. 87: Codul Muncii

Art. 5 - Principiul nediscriminării; Art. 6 - Egalitatea de tratament; Art. 12 - Contractul individual de muncă (definiție și forme); Art. 80 - Contractul individual de muncă pe durată determinată (cazuri generale); Art. 81 - Durata contractului individual de muncă pe durată determinată; Art. 85 - Succesiunea contractelor individuale de muncă pe durată determinată; Art. 88 - Definiția muncii prin agent de muncă temporară (începutul Capitolului VII); Art. 229 - Contractul colectiv de muncă (definiție și aplicare)

Articolul 87 din Codul Muncii transpune în legislația națională principiul fundamental al nediscriminării salariaților angajați cu contract individual de muncă pe durată determinată față de salariații permanenți comparabili. Această prevedere este o consecință directă a Directivei Consiliului 1999/70/CE privind acordul-cadru referitor la munca pe durată determinată. Scopul normei este de a preveni utilizarea abuzivă a contractelor pe durată determinată și de a asigura că durata contractului nu constituie, în sine, un motiv pentru un tratament mai puțin favorabil în ceea ce privește condițiile de angajare și de muncă. Excepția de la acest principiu este permisă doar dacă tratamentul diferit este justificat de 'motive obiective', care trebuie să fie reale, pertinente și necesare, legate de natura specifică a muncii sau de alte considerente legitime. Conceptul de 'salariat permanent comparabil' este esențial și este definit prin raportare la activitatea similară, în aceeași unitate și la calificările/aptitudinile profesionale. În absența unui salariat comparabil în unitate, se recurge la prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, la reglementările legale generale, subliniind caracterul subsidiar al acestor surse de drept.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.