(1)Referitor

la condiţiile de angajare şi de muncă, salariaţii cu

contract individual de muncă pe durată determinată nu vor fi

trataţi mai puţin favorabil decât salariaţii permanenţi

comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de muncă, cu

excepţia cazurilor în care tratamentul diferit este justificat de motive

obiective.

(2)În sensul alin. (1), salariatul

permanent comparabil reprezintă salariatul al cărui contract

individual de muncă este încheiat pe durată nedeterminată

şi care desfăşoară aceeaşi activitate sau una similară,

în aceeaşi unitate, avându-se în vedere calificarea/aptitudinile

profesionale.

(3)Atunci când nu există un

salariat cu contract individual de muncă încheiat pe durată

nedeterminată comparabil în aceeaşi unitate, se au în vedere

dispoziţiile din contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa

acestuia, reglementările legale în domeniu.

CAPITOLUL VII:Munca prin agent de muncă

temporară