(1)În

cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul

egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii

şi angajatorii.

(2)Orice discriminare directă sau indirectă

faţă de un salariat, discriminare prin asociere, hărţuire

sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă,

cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială,

trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă,

handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV,

opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială,

apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la o

categorie defavorizată, este interzisă.

(3)Constituie discriminare directă orice act sau

faptă de deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă,

întemeiat(ă) pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la

alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori

înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării

drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.

(4)Constituie discriminare indirectă orice prevedere,

acţiune, criteriu sau practică aparent neutră care are ca efect

dezavantajarea unei persoane faţă de o altă persoană în

baza unuia dintre criteriile prevăzute la alin. (2), în afară de

cazul în care acea prevedere, acţiune, criteriu sau practică se

justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim, şi dacă

mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporţionale, adecvate şi

necesare.

(5)Hărţuirea constă în orice tip de

comportament care are la bază unul dintre criteriile prevăzute la

alin. (2) care are ca scop sau ca efect lezarea demnităţii unei

persoane şi duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant,

umilitor sau ofensator.

(6)Discriminarea prin asociere constă din orice act

sau faptă de discriminare săvârşit(ă) împotriva unei

persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie de persoane

identificată potrivit criteriilor prevăzute la alin. (2), este

asociată sau prezumată a fi asociată cu una sau mai multe

persoane aparţinând unei astfel de categorii de persoane.

(7)Constituie victimizare orice tratament advers, venit ca

reacţie la o plângere sau sesizare a organelor competente, respectiv la o

acţiune în justiţie cu privire la încălcarea drepturilor legale

sau a principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.

(8)Orice comportament care constă în a dispune, scris

sau verbal, unei persoane să utilizeze o formă de discriminare, care

are la bază unul dintre criteriile prevăzute la alin. (2), împotriva

uneia sau mai multor persoane este considerat discriminare.

(9)Nu constituie discriminare excluderea, deosebirea,

restricţia sau preferinţa în privinţa unui anumit loc de

muncă în cazul în care, prin natura specifică a activităţii

în cauză sau a condiţiilor în care activitatea respectivă este

realizată, există anumite cerinţe profesionale esenţiale

şi determinante, cu condiţia ca scopul să fie legitim şi

cerinţele proporţionale.

(10)Orice tratament nefavorabil salariaţilor şi

reprezentanţilor salariaţilor aplicat ca urmare a solicitării

sau exercitării unuia dintre drepturile prevăzute la art. 39 alin.

(1) este interzis.