Art. 49: Suspendarea contractului individual de muncă

Art. 50 - Cazuri de suspendare de drept; Art. 51 - Cazuri de suspendare din inițiativa salariatului; Art. 52 - Cazuri de suspendare din inițiativa angajatorului; Art. 53 - Forța majoră și cazul fortuit; Art. 54 - Efectele suspendării; Art. 55 - Încetarea contractului individual de muncă; Art. 56 - Cazuri de încetare de drept; Art. 248 - Sancțiuni disciplinare; Art. 16 - Contractul individual de muncă; Art. 38 - Drepturile și obligațiile salariatului; Art. 39 - Drepturile și obligațiile angajatorului; Art. 138 - Contractul colectiv de muncă; Art. 241 - Regulamentul intern

Articolul 49 din Codul Muncii reprezintă norma fundamentală care definește conceptul și regimul juridic general al suspendării contractului individual de muncă. Aceasta nu este o formă de încetare a contractului, ci o situație temporară în care se întrerup, parțial sau total, efectele specifice ale acestuia. Suspendarea poate interveni prin trei modalități distincte: de drept (ex lege), prin acordul expres al părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți, în cazurile expres prevăzute de lege. Principalul efect al suspendării, consacrat de alin. (2), este încetarea temporară a prestării muncii de către salariat și a obligației angajatorului de plată a drepturilor de natură salarială. Cu toate acestea, alte drepturi și obligații pot continua să existe pe durata suspendării, dacă sunt stipulate prin legi speciale, contracte colective de muncă, contracte individuale sau regulamente interne. Un aspect important este regimul juridic al suspendării imputabile salariatului, caz în care acesta pierde orice drept derivând din calitatea sa de salariat. Articolul subliniază, de asemenea, principiul prevalenței cauzelor de încetare de drept a contractului asupra suspendării și, în general, suspendarea curgerii termenelor relevante pentru contractul individual de muncă pe durata acestei perioade.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.