Art. 3: Codul Muncii

Constituția României, Art. 41 - Dreptul la muncă și protecția socială a muncii; Codul Muncii, Art. 4 - Discriminarea; Codul Muncii, Art. 5 - Munca forțată; Codul Muncii, Art. 6 - Egalitatea de tratament; Codul Muncii, Art. 16 - Contractul individual de muncă - noțiune și încheiere; Codul Muncii, Art. 57 - Nulitatea contractului individual de muncă

Articolul 3 din Codul Muncii consacră unul dintre principiile fundamentale ale dreptului muncii românesc: libertatea muncii. Acest principiu, garantat la nivel constituțional (Art. 41 din Constituția României), subliniază caracterul voluntar al raporturilor de muncă. El se manifestă prin libertatea fiecărei persoane de a-și alege locul de muncă, profesia, meseria sau activitatea pe care urmează să o presteze, precum și prin interdicția absolută de a fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc sau profesie. Această interdicție reprezintă o garanție împotriva muncii forțate, aliniindu-se standardelor internaționale în materie. Importanța fundamentală a acestui principiu este subliniată de sancțiunea drastică prevăzută la alin. (4): orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispozițiilor referitoare la libertatea muncii este lovit de nulitate absolută ('nul de drept'). Aceasta înseamnă că actul juridic este considerat invalid de la momentul încheierii sale, fără a produce efecte juridice, reflectând caracterul de ordine publică al normelor care reglementează libertatea muncii.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.