(1)

În cazul

raporturilor juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de

muncă, reglementate prin legi speciale, angajatorul are obligaţia de

a comunica în scris persoanei care îşi desfăşoară

activitatea în cadrul respectivului raport de muncă cel puţin

următoarele:

a)identitatea părţilor raportului de muncă;

b)locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă

fix, posibilitatea desfăşurării activităţii în locuri

de muncă diferite, precum şi dacă deplasarea între acestea este

asigurată sau decontată de către angajator, după caz;

c)sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;

d)

unul din

următoarele elemente, la alegerea angajatorului:

(i)denumirea, gradul, felul muncii sau categoria

activităţii profesionale pentru care este angajată persoana;

(ii)o scurtă caracterizare sau descriere a muncii;

e)data de la care începe raportul de muncă;

f)în cazul unui raport de muncă pe durată

determinată, data la care încetează sau durata preconizată a

acestuia;

g)durata şi condiţiile perioadei de probă,

dacă există;

h)dreptul şi condiţiile privind formarea

profesională oferită de angajator;

i)durata concediului de odihnă plătit;

j)procedura şi condiţiile de acordare a

preavizului de către părţile contractante şi durata

acestuia;

k)drepturile salariale, cu menţionarea elementelor

componente, dacă sunt aplicabile alte elemente constitutive ale

veniturilor salariale, menţionate separat, periodicitatea plăţii

acestora şi metoda de plată;

l)durata normală a muncii, exprimată în ore/zi

şi/sau ore/săptămână, condiţiile de efectuare şi

de compensare a orelor suplimentare, precum şi, dacă este cazul,

modalităţile de organizare a muncii în schimburi;

m)contractul colectiv de muncă sau acordul colectiv de

muncă aplicabil, dacă există;

n)asigurare medicală privată, contribuţii

suplimentare la pensia facultativă sau la pensia ocupaţională a

persoanei suportate de angajator, în condiţiile legii, precum şi

orice alte beneficii sociale, acordate din iniţiativa angajatorului,

atunci când acestea constituie avantaje în bani sau în natură acordate sau

plătite de angajator persoanei ca urmare a activităţii

profesionale a acesteia, după caz.

(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică raporturilor

juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă,

reglementate prin legi speciale, cu o durată a timpului de muncă

prestabilită şi efectiv lucrată de cel mult trei ore pe

săptămână, calculate ca medie într-o perioadă de

referinţă de patru săptămâni consecutive. La calcularea

mediei de trei ore se ia în considerare timpul lucrat pentru toţi

angajatorii care fac parte din aceeaşi întreprindere sau acelaşi grup

de întreprinderi, astfel cum este definit de art. 6 pct. 2 din Legea nr.

217/2005

privind

constituirea, organizarea şi funcţionarea comitetului european de

întreprindere, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare.

(3)Informaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi

comunicate sub forma unuia sau mai multor documente şi se transmit pe

suport hârtie sau în format electronic, cu condiţia ca, în acest din

urmă caz, informaţiile să fie accesibile persoanei care îşi

desfăşoară activitatea în cadrul respectivului raport de

muncă, să poată fi stocate şi printate de către

acesta, iar angajatorul să păstreze dovada transmiterii sau a primirii

lor.

(4)Informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. g)-l)

şi n) pot fi comunicate şi sub forma unei trimiteri la prevederile

legale, dispoziţiile administrative sau statutare, prevederile exprese din

regulamentul intern sau din contractul sau acordul colectiv de muncă

aplicabil ce reglementează aspectele respective, cu condiţia punerii

la dispoziţia persoanei a acestor prevederi.

(5)

În cazul în care,

datorită specificului raporturilor de muncă, informaţiile

prevăzute la alin. (1) nu pot fi comunicate în prealabil, acestea se

comunică în mod individual persoanei, sub forma unuia sau a mai multor

documente, într-o perioadă:

a)de cel mult 7 zile lucrătoare începând cu prima zi

de muncă pentru informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-g),

k) şi l);

b)de cel mult 30 de zile lucrătoare începând cu prima

zi de muncă pentru informaţiile prevăzute la alin. (1) lit.

h)-j), m) şi n).

(6)În aplicarea alin. (5), prin prima zi de muncă se

înţelege începerea efectivă a prestării muncii de către

acea persoană în cadrul raportului de muncă.

(7)Cu privire la informaţiile furnizate,

prevăzute la alin. (1), părţile pot stabili, pe baza unor motive

obiective, regimul de confidenţialitate aplicabil acestora pe durata

desfăşurării raportului de muncă, precum şi după

încetarea acestuia.

(8)Pentru raporturile juridice de muncă neîntemeiate

pe un contract individual de muncă procedura privind comunicarea

informaţiilor menţionate la alin. (1), lista, tipul şi/sau forma

documentelor prin care se realizează informarea, regimul de

confidenţialitate aplicabil acestora şi persoanele fizice/juridice

responsabile pentru îndeplinirea obligaţiei de informare, precum şi

sancţiunile aplicabile în cazul încălcării obligaţiei de

informare pot fi stabilite prin reglementări specifice, iniţiate de

entităţile care au atribuţii în reglementarea respectivelor

raporturi de muncă, cu avizul Ministerului Muncii şi

Solidarităţii Sociale, sau prin regulamentul intern.

(9)În situaţia în care persoana îşi

desfăşoară activitatea la sediul altei instituţii, care are

atribuţii în ceea ce priveşte aspectele administrative ale

activităţii acelei persoane, deşi aceasta nu este angajatorul

persoanei, obligaţia de informare de la alin. (1) poate fi realizată

de către această instituţie, atât timp cât obligaţia este

îndeplinită.

(10)Prin legi speciale pot fi stabilite şi alte

persoane fizice sau juridice care nu au calitatea de angajator al persoanei

respective, care au responsabilitatea îndeplinirii obligaţiei de informare

prevăzute la alin. (1) astfel încât toate obligaţiile respective

să fie îndeplinite.

(11)În cazul în care, prin reglementările

menţionate la alin. (8), sunt stabilite formulare şi modele pentru

documentele de furnizare a informaţiilor prevăzute la alin. (1),

instituţiile care gestionează raporturile respective de muncă au

obligaţia de a le pune la dispoziţia angajaţilor şi a

angajatorilor, prin orice mijloace adecvate comunicării acestor

informaţii, în conformitate cu specificul raporturilor de muncă

respective.

(12)Orice modificare a unui element al raportului de

muncă, dintre cele menţionate la alin. (1), este comunicată de

angajator persoanei sub forma unui document, cel mai târziu până la data

de la care aceasta produce efecte juridice, cu excepţia situaţiilor

în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres în lege.

(13)În cazul raporturilor juridice de muncă

neîntemeiate pe un contract individual de muncă, reglementate prin legi

speciale, angajatorul are obligaţia de a comunica persoanei care îşi

desfăşoară activitatea în baza unui astfel de raport de

muncă informaţiile prevăzute la art. 18 alin. (1), atunci când

aceasta trebuie să presteze munca într-un alt loc de muncă decât

locul obişnuit de muncă aflat pe teritoriul României, într-un alt stat

membru al Uniunii Europene sau într-un stat terţ, înainte de plecarea acesteia.

(14)Prevederile alin. (13) nu se aplică dacă

durata perioadei de desfăşurare a activităţii în alt stat

decât România este mai mică de 28 de zile calendaristice consecutive, cu

excepţia cazului în care, prin legi speciale, se prevede altfel.