Art. 249: Codul Muncii

Art. 247 - Sancțiunile disciplinare; Art. 248 - Tipurile de sancțiuni disciplinare; Art. 250 - Criteriile de individualizare a sancțiunilor; Art. 251 - Procedura cercetării disciplinare prealabile; Art. 252 - Termenele de aplicare a sancțiunii disciplinare; Art. 253 - Contestația sancțiunii disciplinare

Articolul 249 din Codul Muncii consacră două principii fundamentale ale răspunderii disciplinare în dreptul românesc al muncii. Primul principiu, prevăzut la alin. (1), interzice în mod expres aplicarea amenzilor disciplinare. Această interdicție subliniază caracterul non-patrimonial al sancțiunilor disciplinare în raporturile de muncă, având ca scop protejarea patrimoniului salariatului și diferențierea clară de sancțiunile contravenționale sau penale. Amenzile disciplinare sunt considerate incompatibile cu natura specifică a raportului de subordonare juridică și economică existent între angajator și salariat. Al doilea principiu esențial, stipulat la alin. (2), este cel al unicității sancțiunii disciplinare pentru aceeași abatere, cunoscut și sub denumirea de *non bis in idem*. Conform acestui principiu, pentru o singură faptă care constituie abatere disciplinară, angajatorul poate aplica salariatului o singură sancțiune din cele prevăzute de lege. Această regulă garantează respectarea proporționalității, previzibilității și legalității în procesul disciplinar, împiedicând sancționarea repetată a salariatului pentru același comportament culpabil și asigurând stabilitatea raporturilor de muncă.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.