(1)La

încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul

executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract

o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie

obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes

propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în

concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul

unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se

obligă să o plătească pe toată perioada de

neconcurenţă.

(2)Clauza de neconcurenţă

îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual

de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt

interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul

indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care

îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în

favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum

şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală

competiţie cu angajatorul.

(3)Indemnizaţia de

neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de

natură salarială, se negociază şi este de cel puţin

50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni

anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în

cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică

de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe

durata contractului.

(4)Indemnizaţia de

neconcurenţă reprezintă o cheltuială efectuată de

angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil şi se

impozitează la persoana fizică beneficiară, potrivit legii.