Art. 177: Codul Muncii
(1)În
cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul va lua măsurile
necesare pentru protejarea securităţii şi
sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru
activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare
şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a
organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia.
(2)
La adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor
prevăzute la alin. (1) se va ţine seama de următoarele principii
generale de prevenire:
a)evitarea
riscurilor;
b)evaluarea
riscurilor care nu pot fi evitate;
c)combaterea
riscurilor la sursă;
d)adaptarea
muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de
muncă şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă
şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a
muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii
efectelor acestora asupra sănătăţii;
e)luarea
în considerare a evoluţiei tehnicii;
f)înlocuirea
a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai
puţin periculos;
g)planificarea
prevenirii;
h)adoptarea
măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de
măsurile de protecţie individuală;
i)aducerea
la cunoştinţa salariaţilor a instrucţiunilor
corespunzătoare.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol