(1)Angajatorul are obligaţia acordării

concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta

de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care

locuieşte în aceeaşi gospodărie cu salariatul şi care are

nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o

durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea

scrisă a salariatului.

(2)Prin legi speciale sau prin contractul colectiv de

muncă aplicabil se poate stabili pentru concediul de îngrijitor o

durată mai mare decât cea prevăzută la alin. (1).

(3)Pe durata perioadei prevăzute la alin. (1)

salariaţii au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în

durata concediului de odihnă anual şi constituie vechime în

muncă şi în specialitate.

(4)Prin derogare de la prevederile art. 224 alin. (2) din

Legea nr.

95/2006

privind reforma în domeniul sănătăţii,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

salariaţii care beneficiază de concediul de îngrijitor sunt

asiguraţi, pe această perioadă, în sistemul asigurărilor

sociale de sănătate fără plata contribuţiei. Perioada

concediului de îngrijitor constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea

dreptului la indemnizaţie de şomaj şi indemnizaţie pentru

incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu

legislaţia în vigoare.

(5)Problemele medicale grave, precum şi

condiţiile pentru acordarea concediului de îngrijitor se stabilesc prin

ordin comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale

şi al ministrului sănătăţii.