(1)Salariaţii

care lucrează în condiţii grele, periculoase sau

vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap

şi tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un

concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare.

(2)Numărul de zile

lucrătoare aferent concediului de odihnă suplimentar pentru

categoriile de salariaţi prevăzute la alin. (1) se stabileşte

prin contractul colectiv de muncă aplicabil şi va fi de cel

puţin 3 zile lucrătoare.

*) Prin Decizia nr.

79/2023

, Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie admite pronunţarea unei hotărâri

prealabile şi stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea

dispoziţiilor art. 147 din Codul muncii, sintagma "condiţii vătămătoare",

care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic

identic cu sintagma "condiţii vătămătoare" din

art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr.

330/2009

privind

salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu

modificările ulterioare, respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din

anexa nr. VI la Legea-cadru nr.

284/2010

privind salarizarea unitară a personalului

plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările

ulterioare, şi ulterior art. 4 alin. (1) capitolul VIII la anexa nr. V la

Legea-cadru nr.

153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri

publice, cu modificările şi completările ulterioare, identitate

de conţinut juridic care să justifice concluzia că emiterea

buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea

riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea

Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010 pentru aprobarea condiţiilor

de acordare a sporului pentru condiţii de muncă grele,

vătămătoare sau periculoase în cadrul Ministerului Public,

respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr.

118/2018

pentru

aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a

categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru

condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a

acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare

"Justiţie" şi Curtea Constituţională este suficientă

pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare

în sensul art. 147 din Codul muncii şi al art. 3 din Legea nr.

31/1991

.