(1)Repausul săptămânal este de 48 de ore

consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.

(2)În cazul în care repausul în

zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul

public sau desfăşurarea normală a activităţii,

repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite

prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

(3)În situaţia

prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la

salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz,

prin contractul individual de muncă.

(4)În situaţii de excepţie

zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o

perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile

calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi

cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor

salariaţilor.

(5)Salariaţii al căror

repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin. (4) au

dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).