Art. 120: Munca suplimentară

Art. 112 - Durata normală a timpului de muncă; Art. 113 - Durata maximă legală a timpului de muncă; Art. 114 - Timpul de muncă parțial; Art. 115 - Munca de noapte; Art. 121 - Compensarea muncii suplimentare; Art. 122 - Interdicția muncii suplimentare pentru tineri; Art. 123 - Limite anuale ale muncii suplimentare; Art. 124 - Evidența orelor de muncă; Art. 160 - Salariul de bază și elementele salariale

Articolul 120 din Codul Muncii definește conceptul de muncă suplimentară și stabilește condițiile esențiale pentru efectuarea acesteia. Munca suplimentară este, prin esență, orice activitate prestată de salariat în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, așa cum este reglementată de art. 112 din același cod. Principiul fundamental este că munca suplimentară necesită acordul expres al salariatului, consacrând astfel dreptul acestuia la repaus și limitând puterea unilaterală a angajatorului de a impune un program de lucru extins. Cu toate acestea, legiuitorul a prevăzut două excepții stricte de la această regulă a consimțământului: situațiile de forță majoră și lucrările urgente care vizează prevenirea sau înlăturarea consecințelor unor accidente. Aceste excepții sunt justificate de necesitatea protejării vieții, sănătății, siguranței sau a proprietății, reprezentând cazuri în care interesul public sau privat major prevalează temporar asupra dreptului salariatului de a refuza munca suplimentară. Interpretarea și aplicarea acestor excepții trebuie să fie restrictivă, pentru a nu deturna scopul protecției salariatului.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.