Art. 106: Codul Muncii
(1)
Salariatul
încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se bucură de
drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile
prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă
aplicabile.
*) Decizi nr.
41/2024
- ICCJ admite
sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea
prevederilor art. 106 alin. (1), art. 144 şi art. 146 alin. (3) din Codul
muncii, art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea învăţământului
preuniversitar nr.
198/2023
, cu modificările şi completările
ulterioare, respectiv art. 267 alin. (1) şi art. 270 din Legea
educaţiei naţionale nr.
1/2011
, cu modificările şi completările
ulterioare, raportat la art. 5 alin. (1) din
Normele
metodologice
privind efectuarea concediului de
odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare
şi control şi al personalului de cercetare din
învăţământul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului
educaţiei nr.
4.050/2021
, stabileşte că:
"Cadrele didactice în
activitate care desfăşoară şi activitate în regim de
plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la
aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar nu beneficiază
de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în
regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă
zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate la încetarea
contractului individual de muncă pe perioadă determinată."
(2)Drepturile salariale se
acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile
stabilite pentru programul normal de lucru.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol