(1)Posesorul de

bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra

fructelor bunului posedat.

(2)Posesorul trebuie să fie de

bună-credinţă la data perceperii fructelor. Fructele civile

percepute anticipat revin posesorului în măsura în care buna sa

credinţă se menţine la data scadenţei acestora.

(3)În cazul fructelor produse de

imobile înscrise în cartea funciară, buna-credinţă se

apreciază în raport cu condiţiile cerute terţilor dobânditori

pentru a respinge acţiunea în rectificare.

(4)În celelalte cazuri, posesorul

este de bună-credinţă atunci când are convingerea că este

proprietarul bunului în temeiul unui act translativ de proprietate ale

cărui cauze de ineficacitate nu le cunoaşte şi nici nu ar

trebui, după împrejurări, să le cunoască.

Buna-credinţă încetează din momentul în care cauzele de

ineficacitate îi sunt cunoscute.

(5)Posesorul de

rea-credinţă trebuie să restituie fructele percepute, precum

şi contravaloarea acelora pe care a omis să le perceapă.

CAPITOLUL IV:Acţiunile posesorii