Art. 938: Buna-credinţă

Art. 14 - Buna-credinţă (principiu general); Art. 921 - Condiţiile posesiei; Art. 922 - Viciile posesiei; Art. 930 - Dobândirea proprietăţii imobiliare prin uzucapiune tabulară; Art. 931 - Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă; Art. 941 - Efectele posesiei; Art. 942 - Fructele posesiei; Art. 943 - Cheltuielile făcute cu bunul; Art. 1324 - Eroarea comună şi invincibilă; Art. 1326 - Terţul dobânditor

Articolul 938 din Codul Civil definește buna-credință a posesorului, o noțiune esențială în materia drepturilor reale și, în special, a posesiei. Prima parte a articolului stabilește un criteriu dual, subiectiv-obiectiv: posesorul este de bună-credință dacă, pe de o parte, nu știa că înstrăinătorul nu era proprietar și, pe de altă parte, nu avea motive rezonabile, în funcție de împrejurări, să cunoască această lipsă a calității. Aceasta implică o diligență minimă din partea posesorului în aprecierea situației juridice. A doua parte a articolului consacră principiul 'mala fides superveniens non nocet' (rea-credință survenită nu dăunează), stipulând că buna-credință trebuie să existe exclusiv la momentul intrării în posesia efectivă a bunului. Descoperirea ulterioară a viciului titlului sau a lipsei calității de proprietar a celui de la care s-a dobândit posesia nu afectează calitatea de posesor de bună-credință, cu toate efectele juridice specifice (ex: dreptul la fructe, dobândirea proprietății mobile conform Art. 931 C.civ.).

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.