Art. 918: Cazurile care nu constituie posesie

Art. 916 - Definiția posesiei; Art. 917 - Dobândirea și exercitarea posesiei; Art. 919 - Prezumția de posesie; Art. 920 - Intervertirea detenției precare; Art. 921 - Viciile posesiei; Art. 922 - Proba posesiei; Art. 923 - Prezumția de proprietate; Art. 930 - Uzucapiunea imobiliară; Art. 703 - Noțiunea de uzufruct; Art. 755 - Noțiunea de servitute; Art. 693 - Noțiunea de coproprietate; Art. 858 - Noțiunea de superficie

Articolul 918 din Codul Civil stabilește o distincție fundamentală în materia drepturilor reale, delimitând posesia propriu-zisă de detenția precară. Spre deosebire de posesie, care implică exercitarea unei puteri de fapt asupra unui bun cu intenția de a se comporta ca titular al unui drept real (animus domini), detenția precară presupune stăpânirea materială a bunului (corpus) fără intenția de a exercita un drept real pentru sine, ci recunoscând dreptul superior al altuia (animus detinendi). Lista oferită de alineatul (1) este exemplificativă, incluzând situații frecvente precum cele ale locatarului, comodatarului, depozitarului sau titularilor unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate față de nudul proprietar. De asemenea, stăpânirea unui coproprietar asupra întregului bun nu constituie posesie asupra cotelor-părți ale celorlalți coproprietari. Consecința majoră a calificării ca detenție precară este că aceasta nu produce efectele specifice posesiei, cum ar fi dobândirea proprietății prin uzucapiune. Alineatul (2) introduce o excepție importantă, prevăzând că detentorul precar poate invoca efectele recunoscute posesiei doar în cazurile și limitele expres prevăzute de lege, ceea ce subliniază caracterul derogatoriu și restrâns al acestor situații.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.