(1)

Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei

intabulări sau înscrieri provizorii, dacă:

1.înscrierea sau încheierea nu

este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată

înscrierea a fost desfiinţat, în condiţiile legii, pentru cauze ori

motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui;

2.dreptul înscris a fost

greşit calificat;

3.nu mai sunt întrunite

condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat

efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4.înscrierea în cartea

funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanţă cu

situaţia juridică reală a imobilului.

(2)Rectificarea înscrierilor în

cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin

declaraţia autentică notarială a titularului dreptului ce

urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin

hotărâre judecătorească definitivă.

(3)Când dreptul înscris în cartea

funciară urmează a fi rectificat, titularul lui este obligat să

predea celui îndreptăţit, odată cu consimţământul dat

în formă autentică notarială pentru efectuarea rectificării,

şi înscrisurile necesare, iar în caz contrar, persoana interesată va

putea solicita instanţei să dispună înscrierea în cartea

funciară. În acest din urmă caz, hotărârea instanţei de

judecată va suplini consimţământul la înscriere al

părţii care are obligaţia de a preda înscrisurile necesare

rectificării.

(4)Acţiunea în rectificare

poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost

admisă acţiunea de fond, când este cazul. Ea poate fi formulată

atât împotriva dobânditorului nemijlocit, cât şi împotriva terţilor

dobânditori, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, în condiţiile

prevăzute la art. 909, cu excepţia acţiunii întemeiate pe

dispoziţiile alin. (1) pct. 3 şi 4, care nu poate fi pornită

împotriva terţilor care şi-au înscris vreun drept real, dobândit cu

bună-credinţă şi printr-un act juridic cu titlu oneros sau,

după caz, în temeiul unui contract de ipotecă, întemeindu-se pe

cuprinsul cărţii funciare.