(1)Sub sancţiunea

nulităţii absolute, contractul de fiducie şi modificările

sale trebuie să fie înregistrate la cererea fiduciarului, în termen de o

lună de la data încheierii acestora, la organul fiscal competent să

administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al

statului.

(2)Când masa patrimonială

fiduciară cuprinde drepturi reale imobiliare, acestea sunt înregistrate,

în condiţiile prevăzute de lege, sub aceeaşi sancţiune, la

compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei

publice locale competent pentru administrarea sumelor datorate bugetelor locale

ale unităţilor administrativ-teritoriale în raza cărora se

află imobilul, dispoziţiile de carte funciară rămânând

aplicabile.

(3)Desemnarea ulterioară a

beneficiarului, în cazul în care acesta nu este precizat chiar în contractul de

fiducie, trebuie să fie făcută, sub aceeaşi sancţiune,

printr-un act scris înregistrat în aceleaşi condiţii.

(4)Dacă pentru transmiterea

unor drepturi este necesară îndeplinirea unor cerinţe speciale de

formă, se va încheia un act separat cu respectarea cerinţelor legale.

În aceste cazuri, lipsa înregistrării fiscale atrage aplicarea

sancţiunilor administrative prevăzute de lege.