Art. 760: Servituţile aparente şi neaparente

Art. 755 - Noţiune şi caractere; Art. 761 - Modurile de stabilire a servituţilor; Art. 773 - Destinaţia proprietarului; Art. 930 - Prescripția achizitivă imobiliară; Art. 931 - Joncţiunea posesiilor; Art. 932 - Termenul prescripţiei achizitive

Articolul 760 din Codul Civil român introduce o clasificare fundamentală a servituților, distingând între servituțile aparente și cele neaparente. Această distincție nu este doar descriptivă, ci are implicații juridice profunde, în special în ceea ce privește modurile de dobândire a acestora. Servituțile aparente sunt acelea a căror existență este vizibilă și permanentă, fiind atestată de semne exterioare, lucrări sau amenajări materiale pe fondul aservit (e.g., o ușă, o fereastră, un apeduct). Caracterul vizibil și permanent al acestor semne permite o cunoaștere reală sau, cel puțin, o posibilitate rezonabilă de cunoaștere a existenței servituții. Doar servituțile aparente pot fi dobândite prin uzucapiune (prescripție achizitivă), deoarece publicitatea lor permite exercitarea unei posesii utile și neîndoielnice, precum și prin destinația proprietarului. În contrast, servituțile neaparente nu sunt însoțite de niciun semn exterior vizibil. Ele constau, de regulă, într-o abstențiune din partea proprietarului fondului aservit (o obligație de a nu face), cum ar fi interdicția de a construi sau de a nu construi peste o anumită înălțime. Din cauza lipsei unui element de publicitate materială, servituțile neaparente nu pot fi dobândite prin uzucapiune sau prin destinația proprietarului, ci exclusiv prin titlu, adică printr-un act juridic (convenție sau testament).

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.