Art. 7: Teritorialitatea legii civile

Art. 2 - Aplicarea în timp a legii civile; Art. 5 - Aplicarea generală şi obligatorie a legii civile; Art. 6 - Neretroactivitatea legii civile; Art. 2557 - Obiectul normelor de drept internaţional privat; Art. 2564 - Legea aplicabilă statutului organic al persoanei juridice; Art. 2567 - Legea aplicabilă bunurilor (lex rei sitae); Art. 2585 - Legea aplicabilă condiţiilor de formă ale actului juridic (locus regit actum)

Articolul 7 consacră principiul fundamental al teritorialității legii civile, un principiu de aplicare în spațiu a normelor juridice. Acesta stabilește că legea civilă română guvernează, de regulă, toate actele și faptele juridice săvârșite pe teritoriul României. Articolul face o distincție esențială bazată pe emitentul actului normativ: alineatul (1) instituie o prezumție de aplicare generală, pe întreg teritoriul național, pentru actele emise de autoritățile centrale (Parlament, Guvern etc.), permițând excepții doar dacă sunt expres prevăzute. În contrast, alineatul (2) limitează strict aplicarea spațială a actelor emise de autoritățile administrației publice locale la raza lor de competență teritorială (județ, municipiu, comună). Acest articol reprezintă norma de drept comun în materie de conflicte de legi în spațiu la nivel intern și fundamentează aplicarea legii române în raporturile de drept internațional privat, fiind o expresie a suveranității statale.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.