Art. 619: Întinderea şi modul de stabilire a dreptului de trecere

Art. 555 - Dreptul de proprietate; Art. 602 - Noţiunea de servitute; Art. 603 - Servituţile aparente şi neaparente; Art. 604 - Servituţile continue şi necontinue; Art. 605 - Modurile de stabilire a servituţilor; Art. 616 - Dreptul de trecere; Art. 617 - Locul trecerii; Art. 620 - Desfiinţarea dreptului de trecere; Art. 930 - Uzucapiunea imobiliară; Art. 931 - Uzucapiunea tabulară; Art. 1178 - Libertatea de a contracta; Art. 1270 - Forţa obligatorie a contractului

Articolul 619 din Codul Civil detaliază modalitățile prin care se determină întinderea și modul de exercitare a dreptului de trecere, un aspect fundamental al servituții legale de trecere. Spre deosebire de Art. 616, care stabilește principiul existenței acestui drept în cazul terenului înfundat, Art. 619 vizează concretizarea sa practică. Astfel, legea oferă trei căi principale pentru stabilirea detaliilor servituții: înțelegerea părților (proprietarii fondului dominant și ai fondului aservit), hotărârea judecătorească (în lipsa unui acord amiabil, prin acțiunea confesorie de servitute) sau o folosință continuă și necontestată pe o perioadă de 10 ani. Această din urmă modalitate reprezintă o formă de uzucapiune specială, aplicabilă servituților aparente și continue, consolidând dreptul prin exercitarea sa faptică necontestată pe durata specificată, chiar și în lipsa unui titlu. Dispoziția subliniază caracterul relativ al dreptului de trecere, care trebuie stabilit cu respectarea intereselor ambelor părți și, în mod ideal, cu minimizarea sarcinii impuse fondului aservit. Instanța de judecată joacă un rol esențial în stabilirea dreptului atunci când părțile nu ajung la un consens, având sarcina de a determina traseul și condițiile de exercitare în baza principiilor echității, necesității și a producerii unui prejudiciu minim fondului aservit.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.